orban

Viktor Orban se opune aderării Ucrainei la UE de teama creşterii influenţei SUA în Europa

Externe

Premierul ungar Viktor Orban se opune aderării Ucrainei la UE întrucât consideră că aceasta ar altera echilibrul politic şi ar creşte influenţa SUA, potrivit unui articol publicat de portalul de investigaţii Direkt36.hu, care citează surse anonime, relatează miercuri agenţia EFE.

Potrivit Direkt36.hu, Orban a menţionat aceste reticenţe în timpul unei reuniuni avute în primăvara trecută cu deputaţi din partidul său Fidesz şi din opoziţie. „A spus că aderarea Ucrainei la UE ar altera echilibrul relaţiilor de putere în UE, în timp ce Statele Unite ar căpăta prea multă influenţă în regiune”, afirmă una din sursele citate.
La aceeaşi reuniune, Orban le-a mai spus celor prezenţi că, potrivit informaţiilor ce i-au fost furnizate de serviciile secrete, Statele Unite au promis Ucrainei că UE va desfăşura cu ea negocieri accelerate de aderare.

Potrivit lui Orban, continuă articolul, această aderare implică „un risc geopolitic”, întrucât prin intrarea Ucrainei în UE s-ar crea în Europa un „centru de forţă” dominat din punct de vedere politic, economic şi militar de SUA. O asemenea axă ar fi formată din Polonia, ţările baltice, Ucraina şi parţial România, adică ţările care se tem cel mai mult de un atac rusesc ori care au relaţii foarte strânse cu SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *