William și Kate au inaugurat oficial Muzeul de Design – V & A Dundee din Scoția

Lifestyle

Cuplul regal, însoțit de Lordul Ian Borthwick, a inaugurat marți, oficial Muzeul de Design V & A Dundee din orașul scoțian Dundee. O clădire compactă, cu o cu forme geometrice spectaculoase.

Muzeul V&A Dundee găzduieşte adevărate comori expoziţionale, precum o sală de ceai creată de designerul Charles Rennie Mackintosh şi o tiară cu diamante tăiate în formă de trandafiri, decorată cu o pereche de aripi mici, care tremură uşor atunci când este purtată.

Ducesa Catherine Middleton, îmbrăcată în paltonul de culoare verde – albăstrui, creat de designerul Alexander McQueen, purtat deja de aceasta în timpul vizitei la St Andrew’s în noiembrie 2012 și în ziua de Crăciun la Sandringham în 2013, a fost re-propus pentru ziua inaugurării oficiale a Muzeului V & A Dundee, din Scoția.

Kate și soțul ei William, în compania Lordului Ian Borthwick, au deschis oficial porțile Muzeului V & A Dundee, proiectat de arhitectul japonez Kengo Kuma & Associates. Muzeul este situat pe malul râului Tay din Dundee. În ciuda vântului și a frigului, au ținut un discurs scurt pentru a celebra noul centru cultural.

„Sper că acest muzeu va servi ca o sursă de inspiraţie pentru ceilalţi, pentru a arăta că lucruri minunate pot fi realizate atunci când comunităţi diferite lucrează împreună”, a declarat ducesa de Cambridge.
Cuplul regal a fost întâmpinat directorul muzeului, Philip Long și de numeroși admiratori adunați în fața clădirii impunatoare de 80 de milioane de lire sterline: parte a proiectului de renovare – Dundee Waterfront.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *