Zamora este un oraș situat în nord-vestul Spaniei, aproape de granița cu Portugalia, la 255 km de capitala Madrid și este unul dintre cele mai bune exemple de arhitectură romanică din peninsula iberică, motiv pentru care este cunoscut ca „Orașul romanic”.
De-a lungul secolelor, Zamora a fost scena unor lupte aprinse între arabi și creștini care au alternat la cârma orașului până când, în secolul al XI-lea, acesta a fost recucerit definitiv de către creștini care au pus capăt celor aproape trei secole de dominaţie musulmană.
Astăzi, Zamora este capitala provinciei Zamora din regiunea Castilia și León. Orașul încântă vizitatorii cu un farmec discret și romantic, cu multe monumente și puncte de interes. Amplasat pe malul râului Duero, înconjurat de ziduri și porți de apărare bine conservate, Zamora păstrează numeroase biserici romanice și palate renascentiste. Cu cele 24 de biserici caracteristice în stil romanic din secolele al XII-lea și al XIII-lea, Zamora este orașul cu cele mai multe biserici romanice din toată Europa.
Printre bisericile vechi și bine conservate se numără biserica din secolul al XII-lea – Santa María la Nueva, cu vechea sa cristelniță, biserica La Magdalena (una dintre cele mai importante biserici din oraș) care datează tot din secolul al XII-lea. Lângă aceasta se află biserica San Idelfonso, cu o fațadă neoclasică.
Unele dintre cele mai interesante atracții din Zamora sunt:
Plaza Mayor – piața principală a orașului și locul de întâlnire al localnicilor și turiștilor. Situată în inima orașului vechi, piața găzduiește vechea Primărie (secolul al XV-lea), noua Primărie (care este în funcțiune din 1950) și Biserica San Juan din secolul al XII-lea, care se remarcă prin stilul său romanic. Lângă biserică se află Monumentul Merlú – o statuie din 1996 formată din două figuri – un bărbat cântă la trompetă, iar celălalt la tobă.
Această creație reprezintă un cuplu al Frăției lui Iisus din Nazaret care au sarcina de a-i aduna pe ceilalți frați credincioși pentru a începe procesiunile în timpul Săptămânii Sfinte. Autorul statuilor de bronz a fost sculptorul spaniol – Antonio Pedrero Yeboles;
Castelul Zamora – construit pe un deal în cel mai înalt punct al orașului, Castelul Zamora a fost mai degrabă o fortăreață defensivă decât un palat somptuos. Data construcției castelului nu este cunoscută cu certitudine, dar se crede că a fost construit pe vremea lui Fernando I de León, în secolul al XI-lea. Castelul a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului, astăzi puteți vedea zidul vechi, precum și câteva turnuri restaurate. Aici se află și Muzeul Baltasar Lobo, dedicat acestui sculptor local. Castelul include si un imens parc natural de unde vă puteți bucura de vederi uluitoare asupra unor părți ale orașului și a malului râului Douro;
Catedrala din Zamora – caracterizată de un stil romantic în esență, dar la care de-a lungul timpului s-au adăugat și alte detalii de diferite stiluri care o fac mai puțin austeră decât catedralele romanice. Are o cupolă de influență arabă care nu are nimic de-a face cu catedralele tipice, și mai puțin cu cele romanice. Puerta del Obispo (de o mare valoare) este singura poartă romanică care s-a păstrat până astăzi. Se poate vizita interiorul său, unde se află mănăstirea din secolul al XVII-lea,( cu un stil destul de simplu), un muzeu al Catedralei (cu o generoasă colecţie de țesături, tapiserii flamande, covoare si carpete din secolele XV şi XVII) și mai multe capele;
Strada Ramos de Carrion – Via de Ramos de Carrión este o vizită obligatorie în excursia din Zamora, deoarece face legătura cu Castelul Zamora, de la Plaza Mayor. Pe această stradă se găsesc unele dintre cele mai speciale colțuri ale orașului, precum Biserica Santa María la Nueva, construită în 1158. De asemenea, puteți coborî în Plaza de Viriato, unde se află Statuia Eroului. Traversând Ramos de Carrión se poate vizita una dintre cele mai vechi biserici din oras – biserica romanică San Cipriano (folosită adesea ca sală de concerte);
Podul de piatră (construit între sec. XII şi XIII) – traversează râul Duero, oferind acces în acest oraș cu o puternică aromă medievală, cunoscut sub numele de „Orașul Romanic”. Este unul dintre cele cinci poduri care traversează râul Duero în porțiunea care trece prin Zamora. Celelalte patru poduri sunt: Puente de Hierro, Puente del Ferrocarril, Puente de los Tres Árboles şi Puente de la Autovía Ruta. Timp de secole, Podul de piatră a fost singura trecere peste râu, făcând legătura între cartierele suburbane cu centrul istoric al orașului – un punct de trecere important pe râul Duero, atât pentru oameni cât și pentru mărfuri. Construcția sa a fost finalizată la începutul secolului al XIII-lea și ulterior renovată. Este unul dintre simbolurile orașului;
Muzeul Etnografic Castilia și León – găzduit într-o clădire modernă din centrul orașului, muzeul găzduiește mii de obiecte și exponate care au o valoare istorică și antropologică enormă. O vizită la acest muzeu vă va ajuta să cunoașteți cultura, tradițiile și istoria acestei regiuni;
Muzeul de la Semana Santa (Muzeul Săptămânii Sfinte Zamora) a fost creat în 1957 de Consiliul Pro Semana Santa cu scopul de a păstra și expune publicului procesiunile Frățiilor din timpul Săptămânii Sfinte. Pentru a înțelege mai bine tradițiile și istoria legate de această aniversare, puteți vizita acest muzeu care adăpostește tunici, haine ale diferitelor frății și multe sculpturi religioase care sunt purtate în procesiune în timpul festivității. Muzeul a fost deschis publicului la 9 septembrie 1964;
Biserica San Esteban – una dintre principalele biserici romanice din Zamora, după Catedrală. Biserica a fost ridicată între sfârșitul secolului al XII-lea și începutul secolului al XIII-lea, iar interioarele au fost restructurate în cursul secolului al XVIII-lea în stil baroc. În interior se află și o boltă din 1768 realizată de Francisco Castellote și decorată cu stucaturi în stil baroc.
De asemenea, împrejurimile orașului Zamora au o mare valoare pitorească și merită vizitate în timpul vacanței. Pasionații de spații naturale vor avea ocazia să viziteze Parcul Natural Lacul Sanabria, o zonă unică de o mare frumusețe, înconjurată de panorame montane încântătoare. Lacul Sanabria este cel mai mare lac natural din Spania și unul dintre cele mai mari din Europa. Poziția deosebită a lacului, în zona de tranziție dintre climatul oceanic și cel mediteranean oferă o mare bogăție de floră, cu peste 1500 de specii de plante și multe specii de pești: dintre acestea se remarcă păstrăvul, care poate atinge dimensiuni considerabile.
Acest lac are și multe plaje cu nisip și piatră. Cele mai populare sunt Viquiella și Custa Liago, care au și nisip. Plajele din El Pato, El Folgoso, los Enanos, los Arenales de Vigo sunt mai liniștite. Centrul de informare vă va da cele mai bune indicații pentru itinerariile de vizitare a acestei zone.
În ceea ce privește bucătăria, pe lângă moștenirea istorică cu adevărat excepțională, Zamora are și o tradiție gastronomică excelentă pe care o puteți cunoaște mai în profunzime la sărbătoarea Paștelui, declarată de Interes Turistic Internațional. Săptămâna Mare, în Zamora este una dintre cele mai frumoase și autentice săptămâni din Spania. Printre specialitățile gastronomice ale regiunii se numără: Tapas, Arroz a la zamorana (orez tipic cu carne de porc și boia dulce), merluza rellena (merluciu umplut cu cartofi, ardei, roșii și creveți). Un alt preparat tipic este păstrăvul „a la sanabresa”, toate acestea servite alături de câteva dintre vinurile din regiune (Toro, Arribes și Tierra del Vino). De asemenea, brânzeturile din Zamora sunt cunoscute în toată ţara. Un desert tipic zonei este natillas almendradas (desert cu migdale) .
Cât privește cazarea, Zamora găzduiește numeroase hoteluri. În centru se găsesc nu doar hoteluri, ci și mici hanuri și locuri de cazare cu o atmosferă cu adevărat primitoare. Unele structuri sunt amplasate în clădiri istorice care au fost transformate. Dormitul în această zonă a orașului este cu siguranță cea mai bună alegere dacă doriți să fiți aproape de principalele obiective de interes și să experimentați din plin atmosfera acestui oraș. Printre cele mai bine cotate hoteluri din Zamora se numără: NH Zamora Palacio del Duero, AC Hotel Zamora, Parador de Zamora.
Pentru a ajuge la Zamora trebuie să faceți o escală în Madrid, apoi să continuați cu trenul sau o mașină închiriată. Orașul se află la 64 km de Salamanca, la 140 km de León și la 255 km de Madrid. Este o destinație la care se poate ajunge ușor atât cu mașina, cât și cu transportul public. Orașul are și o gară din care pleacă trenuri regionale și trenuri de mare viteză. Cel mai bun mod de a vă deplasa în centrul istoric este pe jos, pentru a putea explora fără grabă locurile sale cele mai caracteristice. Pentru distanțe mai mari puteți opta pentru transportul public al orașului.