Ziua Națională a României, celebrată printr-un Concert Extraordinar la Opera Națională București

Lifestyle

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generaţii, eveniment în cadrul căruia solişti ai Operei Naţionale Bucureşti vor interpreta arii, lied-uri şi duete din creaţia românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniaţi la pian de către Luminiţa Berariu şi Bogdana Grecova.

Publicul este invitat să se alăture acestei sărbători a muzicii româneşti, intrarea fiind liberă în limita locurilor disponibile, la o gală formată din două părţi, cu pauză, unde peste 37 de artişti vor celebra creaţia românească. În program se regăsesc lucrări cunoscute precum „Somnoroase păsărele” şi „Ce te legeni, codrule” de N. Bretan, „De ce nu-mi vii” de G. Dima, „Când treci, bade, pe la noi” de A. Stoia, „Cântecul fluieraşului” de G. Stephănescu, „Doina Stăncuţei” de T. Brediceanu, „Balada” de C. Porumbescu şi multe altele. Regia este semnată de Alexandru Nagy, regizor al Operei Naţionale Bucureşti.

Co-producător Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, partener principal InfoCons.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *