Ministerul Finantelor Publice

Reuniunea informală ECOFIN se desfășoară vineri și sâmbătă la București

Politica

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) organizează vineri şi sâmbătă, la Bucureşti, reuniunea informală a Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), miniştrii de Finanţe din UE, în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, scrie Mediafax.

La eveniment vor participa peste 40 de delegaţii, aproximativ 1.000 de persoane, miniștrii de Finanțe din statele membre UE, Guvernatorii băncilor centrale, comisari europeni și înalți reprezentanți ai instituțiilor UE.

Ziua de vineri debutează cu reuniunea Eurogrup, condusă de preşedintele Mario Centeno, la care participă miniştrii de Finanţe ai celor 19 state din zona euro, urmată de reuniunea Eurogrup în format extins, cu toții miniștrii de Finanțe din UE. În cadrul celei de-a doua întâlniri se va discuta despre conectarea „Semestrului European” cu finanțarea din bugetul UE, iar unul dintre cele mai importante subiecte este foaia de parcurs pentru începerea discuţiilor politice pentru EDIS (sistemul european de asigurare a depozitelor).

Vineri după-amiază, miniştrii de Finanţe şi guvernatori băncilor centrale au programată prima sesiune de lucru a reuniunii informale ECOFIN, prezidată de ministrul român de resort, Eugen Teodorovici. În cadrul acesteia vor fi abordate teme precum priorităţile următorului ciclu instituţional şi calea de urmat pentru Uniunea Pieţelor de Capital.

Sâmbătă, va avea loc cea de-a doua sesiune a reuniunii informale ECOFIN, în cadrul căreia se va discuta despre impactul mobilităţii forţei de muncă asupra erodării bazei de impunere în ţara de origine, în baza unui studiu al Centrului pentru Studii de Politică Europeană (CEPS) şi rolul fiscalităţii în susţinerea creşterii economice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *