Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu Ministrul de externe al Republicii Islamice Pakistan, Makhdoom Shah

Politica

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, 10 ianuarie 2022, consultări politice cu omologul pakistanez, Makhdoom Shah Mahmood Hussain Qureshi, în cadrul vizitei oficiale pe care șeful diplomației din Republica Islamică Pakistan a efectuat-o în România, în perioada 9-10 ianuarie 2022, la invitația ministrului român al afacerilor externe, informează MAE într-un comunicat de presă.

“Aceasta a fost prima vizită în România a unui ministru pakistanez de externe în ultimele două decenii și a avut loc în contextul unei dinamici pozitive înregistrate recent în relațiile româno-pakistaneze, inclusiv pe fondul sprijinului esențial pe care R.I. Pakistan l-a acordat eforturilor României de evacuare din Afganistan a cetățenilor proprii, a altor cetățeni din țări aliate și a unui număr de 156 de cetățeni afgani aflați în situații de risc, în lunile august și septembrie 2021.

În cadrul consultărilor politice ale celor doi miniștri de externe au fost discutate căile cele mai eficiente de a dinamiza relațiile bilaterale, atât în ceea ce privește dialogul politic, cât și cel economic și sectorial. În context, a fost convenită organizarea unei noi sesiuni de consultări pe linie politico-diplomatică la nivel de adjuncți de miniștri, precum și stabilirea unui plan de contacte ministeriale la nivel sectorial. Totodată, a fost agreată reluarea activității Consiliului de Afaceri bilateral și a lucrărilor Comisiei Mixte Economice, pe baza identificării de noi proiecte, impulsionarea de contacte între comunitățile de afaceri și organizarea de Forumuri de afaceri.

De asemenea, au fost discutate aspecte precum consolidarea dinamicii relațiilor UE-Pakistan, fiind evidențiată susținerea fermă a României pentru dezvoltarea acesteia, inclusiv pentru menținerea și valorificarea mecanismului Sistemului Generalizat de Preferințe Plus al UE pentru Republica Islamică Pakistan, precum și principalele evoluții de interes comun pentru cele două state, cu accent pe regiunea indo-pacifică și situația din Afganistan.

La rândul său, ministrul pakistanez al afacerilor externe a subliniat obiectivul inițierii unei noi etape în relațiile bilaterale româno-pakistaneze, inclusiv pe baza concluziilor discuțiilor purtate în cadrul vizitei sale actuale în România. De asemenea, ministrul Makhdoom Qureshi a înaintat omologului român Bogdan Aurescu invitația de a efectua o vizită la Islamabad în viitorul apropiat, invitație pe care ministrul român a acceptat-o cu plăcere”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *