Organizația Mondială a Sănătății

Coronavirusul ar putea să nu dispară niciodată – avertizează Organizația Mondială a Sănătății

Externe

Coronavirusul „s-ar putea să nu dispară niciodată”, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Coronavirusul ar putea deveni endemic la fel ca HIV, a spus Organizația Mondială a Sănătății, avertizând asupra tentativelor de a prezice cât timp va putea circula și făcând apel la un ”efort masiv” de a-l combate, relatează The Guardian.

”Este important să spunem asta: Virusul ar putea deveni un alt virus endemic în comunitățile noastre, iar acest virus s-ar putea să nu dispară niciodară. Cred că este important să fim realiști și cred că nimeni nu poate prezice când va dispărea boala. Cred că nu există promisiuni și nu există termene. Această boală s-ar putea să se transforme într-o problemă pe termen lung sau s-ar putea să nu”, a spus Michael Ryan, expert pentru situații de urgență în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății.

Cu toate acestea, el spune că lumea a avut un oarecare control asupra modului în care face față bolii, deși acest lucru ar însemna un ”efort masiv” chiar dacă este găsit un vaccin – ceea ce el descrie ca pe un ”salt lunar”.

Peste 100 de posibile vaccinuri sunt în curs de dezvoltare, inclusiv mai multe teste clinice, dar experții au subliniat dificultăți în găsirea unui vaccin eficient.

Ryan a notat că există vaccinuri pentru alte boli, precum pentru rubeolă, dar bolile nu au fost eradicate.

Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a adăugat că „traiectoria stă în mâinile noastre” și ”ar trebui să contribuim toți pentru a opri pandemia”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *