Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la Aachen, Germania, la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare şi integrare franco-german, la invitaţia Cancelarului Republicii Federale Germania, Angela Merkel, şi a Preşedintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron.
Seful statului susținut un discurs în limba germană. „Vă felicit pentru semnarea Tratatului de prietenie, a Tratatului de la Aachen! Ma bucură și mă onorează să reprezint România, ca stat care exercită Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, si să iau parte la ceremonia semnării acestui acord bilateral cu profunde semnificaţii europene”, a afirmat seful statului.
El a amintit că Tratatul de la Elysee, care stă la baza Tratatului de la Aachen, a pecetluit, la 18 ani după finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, prietenia franco-germană si a făcut posibil „cel mai grandios proiect politic integraţionist din istorie”, si anume Uniunea Europeană. „Renaşterea spiritului de la Elysee trebuie să ne redea energia și entuziasmul de a continua viziunea si eforturile predecesorilor noştri, de a clădi o Europa puternica, unita si coeziva. Începând de astăzi, ne va inspira nu numai spiritul de la Elysee’, ci si spiritul de la Aachen’!”, a completat preşedintele Klaus Iohannis. „In contextul european actual, consolidarea proiectului european este o necesitate, a cărui scop trebuie să fie unitatea si solidaritatea statelor membre. Ceremonia care are loc astăzi este importanta pentru colaborarea dintre Paris si Berlin, dar si pentru viitorul UE. Este de o importanță cruciala”, a adăugat preşedintele tării.
De asemenea, seful statului a dat asigurări ca România va continua să lupte alături de Franţa si Germania în ce priveşte consolidarea proiectului european.”Acest nou tratat nu este doar o expresie a voinţei Germaniei si Franţei de consolidare a relaţiilor lor speciale si istorice. El reflectă, în egală măsură, expresia sinceră a angajamentului dumneavoastră pentru consolidarea proiectului european.Vă asigur cu toată fermitatea ca Romania a fost, este si va ramâne în continuare aproape de Franţa si Germania în urmărirea constanta a acestui obiectiv”, a asigurat Iohannis.