Reuniunea Ambasadorilor Statelor membere ale UE organizată de George Bologan – Ambasadorul României în Italia

Externe

Conform site-ului  www.aise.it,  în data de 9 ianuarie 2019, a avut loc reuniunea ambasadorilor statelor membre ale UE, organizată de către Ambasadorul României, George Gabriel Bologan, cu ocazia preluării Președinției  UE de către România. La reuniune a participat și Ministrul  Italian al  Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale, Enzo Moavero Milanesi, care a ilustrat  principalele linii ale guvernului în legătură cu relațiile  și inițiativele Uniunii, programate pentru următoarele șase luni. Acesta a subliniat în special  importanța deosebită a viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European, care să își asume o valoare politică puternică, atât pentru domeniul transnațional, cât și pentru diferitele viziuni instituționale […].Ministrul Moavero a precizat, de asemenea, că poziția italiană rămâne critică în ceea ce privește proiectul cadrului financiar multianual UE, și a indicat principalele sale motive.

       “Există o deficiență clară în ceea ce privește „venitul”, încă ancorat la plățile fiecărui stat, fără prevederea altor resurse alternative, cum ar fi de exemplu importanța finanțării de la UE a  investițiilor  pentru economie și ocuparea forței de muncă, atât în ​​interiorul Uniunii, cât și în afara acesteia, cât  și în țările africane din care vin mulți emigranți în Europa. De asemenea, este necesar să se asigure un echilibru mai bun și echitabil între cele mai noi priorități ,cum ar fi: securitatea, lupta împotriva terorismului, gestionarea schimbărilor climatice, inovarea digitală și politicile tradiționale ale UE, cele pentru agricultură și coeziune”[…].

          Ministrul și-a  încheiat discursul urînd un mare succes  Președinției României, confirmând sprijinul italian pentru cele patru priorități  alese de București: „O Europă a convergenței, o Europă mai sigură, o Europă ca un jucător global mai puternic și o Europă a valorilor împărtășite. „

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *